Relațiile lui Dan Petrescu în Marea Britanie îi sunt extrem de folositoare Unirii Urziceni în timpul cantonamentului echipei din Scoția. Astfel, tehnicianul ialomițenilor a reușit să reînnoade câteva prietenii cu foști antrenori sau colegi din Premier League, de care s-a despărțit în relații excelente.
Printre aceste persoane se numără și Gordon Strachan și Walter Smith, antrenorii celor două mari cluburi de fotbal care domină Scoția, Celtic Glasgow și Glasgow Rangers. Cu Gordon Strachan, fostul său antrenor de la Southhampton, "Bursucul" a reușit să perfecteze amicalul de lux cu campioana Celtic, iar Walter Smith a invitat Unirea Urziceni să se antreneze trei zile în luxoasa bază a lui Rangers, care a costat 14 milioane de lire.
Baza se numește "Murray Park", după legenda scoțiană David Murray, și a fost construită la inițiativa lui Dick Advocaat, fosul antrenor al lui Rangers în perioada 1998-2000.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER